În lupus, vaccinările sunt cel mai adesea recomandate, dar cu unele precauții.

Vaccinarea trebuie evitată pe cât posibil în timpul unui puseu de activitate al bolii, dar dacă vaccinarea este necesară, atunci este posibilă.

În cazul unei terapii cu corticosteroizi pe termen lung, în doză mai mare de 10 mg pe zi de prednison, și mai ales în cazul unei terapii imunosupresoare, vaccinurile vii atenuate sunt contraindicate din cauza riscului unei reacții puternice la vaccin (vaccinul împotriva febrei galbene, varicela zoster, rubeola, rujeola și oreionul). Vaccinurile orale împotriva poliomielitei și BCG, care sunt de asemenea vaccinuri vii, nu sunt niciodată recomandate la vârsta adultă.

Administrarea de corticosteroizi și, în special, a imunosupresoarelor, poate scădea eficacitatea vaccinurilor,dar nu contraindică utilizarea acestora (cu excepția vaccinurilor cu virus viu atenuat).

Unele vaccinuri sunt puternic recomandate, mai ales dacă există un tratament imunosupresor prescris pentru o perioadă lungă, respectiv vaccinarea împotriva COVID-19, vaccinarea antigripală, vaccinarea pneumococică.

Deoarece infecțiile cu papilomavirus sunt mai frecvente la pacienții cu lupus, băieților și fetelor tinere cu lupus li se poate recomanda vaccinarea împotriva HPV, în mod ideal înainte de primele relații sexuale.

S-au spus multe despre riscul de apariție sau de debut al lupusului sau al altor boli autoimune după vaccinarea cu vaccinul împotriva hepatitei B. Studiile epidemiologice nu au confirmat existența unei legături certe. Dacă, din motive profesionale sau din cauza riscului de expunere, este necesară vaccinarea împotriva hepatitei B, aceasta este posibilă. Important, uneori vor fi necesare mai multe injecții pentru a asigura o acoperire vaccinală suficientă.