În lupus, în caz de tromboză (cheag într-un vas venos sau arterial), în special în contextul unui sindrom antifosfolipidic, se poate prescrie un tratament anticoagulant.

Cum este gestionat de obicei acest tratament?

Inițial se utilizează anticoagularea pe bază de heparină (cel mai adesea cu greutate moleculară mică (prescurtat LMWH, adică ”low molecular weight heparin”), care acționează foarte rapid. LMWH se face prin injecție unică sau de două ori pe zi, la interval de 12 ore. Foarte adesea, această LMWH va fi urmată de un medicament anticoagulant care poate fi administrat pe cale orală și care aparține familiei de antagoniști ai vitaminei K (prescurtat VKA, mai exact antagoniști de vitamin K), cum ar fi warfarina și, mai rar, acenocumarolul.

Aceste medicamente acționează prin blocarea sintezei anumitor proteine de coagulare. Prin urmare, efectul anticoagulant al VKA este întârziat. Din cauza acestui timp de latență, heparina trebuie menținută la o doză neschimbată atâta timp cât este necesar, adică până când INR (International Normalized Ratio) se află în zona terapeutică dorită timp de 2 zile consecutive.

INR-ul este testul biologic care permite monitorizarea și adaptarea VKA (în afara oricărui tratament cu VKA; INR-ul unui subiect normal este de 1). Din cauza variabilității interindividuale semnificative, doza de VKA este strict individualizată.

Un tratament echilibrat este uneori atins doar după câteva săptămâni. După o modificare a dozei, se vor face verificări regulate ale INR-ului până la stabilizarea acestuia.

În sindrom antifosfolipidic INR-ul țintă este între 2 și 3 în tromboza venoasă și între 3 și 3,5 în tromboza arterială. În prezent sunt disponibile și alte anticoagulante (anticoagulante orale directe, cu activitate anti-Xa) care nu necesită monitorizarea INR-ului, dar nivelul lor de eficacitate trebuie evaluat în lupus, mai ales în cazul sindromului antifosfolipidic. Acestea nu sunt recomandate ca tratament de primă intenție.

Tratamentele antiagregante, în frunte cu aspirina în doze mici, împiedică formarea "cheagului de trombocite". Aceste tratamente acționează imediat și, în cazul aspirinei, efectul durează până la 10 zile după întreruperea tratamentului. Tratamentul antiagregant nu necesită monitorizare biologică. Doza inițială este de cele mai multe ori doza de echilibru (adesea mai mică de 100 mg în cazul aspirinei).

Atunci când vă tăiați, trombocitele se agregă (ca niște cărămizi) și astupă breșa vasculară. Dacă luați aspirină, veți sângera mai mult timp în cazul în care vă tăiați.