Artrita reumatoidă este o boală inflamatorie care afectează în mod preferențial articulațiile sinoviale. Artrita reumatoidă este cel mai frecvent tip de reumatism inflamator cronic. Ea se caracterizează prin evoluția în pusee succesive de activitate, localizare preferențială a inflamației la nivelul membrelor și o tendința de evoluție distructivă a articulațiilor cu anchilozante și deformări. Este, de asemenea, o boală sistemică aparținând grupului de boli de țesut conjunctiv cu manifestări extraarticulare care pot pune în pericol viața.